Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Info comuna

Informatii generale

Ipotești (în germană “Ipotestie”) este o comună în județul Suceava, Bucovina, România.

Situată la 3 km de sud-estul municipiului Suceava, comuna Ipotești este formată din satele: Tișăuți, Lisaura și Ipotești. Comuna Ipotești este situată pe treapta cea mai înaltă a unui amfiteatru natural ce domină zona, respectiv între Dealul Cetății (368 m) și Dealul Tătărași (385 m). Relieful se înfățișează ca o alternanță de platouri structurale, coline și dealuri în care valea Sucevei și afluenții ei și-au croit drum. Apele sunt, de fapt, răspunzătoare în cea mai mare parte de modelarea reliefului Podișului Fălticeni.

Relieful este dominat de principalele dealuri: Dealul Tătărași cu altitudine de 407 mp situat în partea nord – vestică a localității, Dealul Solonețului cu altitudinea de 395 mp situat în partea sud-vestică, Dealul Horii, Dealul Rediu, Dealul Dudneci și Dealul Lan. Aceste dealuri sunt separate de văile pâraielor: Ipotești, Răgoaze, Rediu.

Teritoriul comunei Ipotești este încadrat din punct de vedere administrativ de unitățile teritoriale aparținând: municipiului Suceava (Nord), comunei Bosanci (Sud), orașului Salcea (Est) și comunei Moara (Vest). Comuna Ipotești se întinde pe o suprafața 2321 Ha.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Ipotești se ridică la 6.324 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.543 de locuitori. Din punct de vedere etnic, 96,93% dintre locuitori sunt români. Pentru 2,86% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.Din punct de vedere confesional, 63,21% din locuitorii comunei sunt ortodocsi, 22,54% penticostali, 9,09% baptiști și 1,03% creștini după evanghelie. Apartenența confesională nu este cunoscută pentru 2,95% din populație.

Date statistice

  • Suprafața: 2321 ha
  • Intravilan: 1535 ha
  • Extravilan: 825 ha
  • Populație: 7922
  • Gospodării: 3814
  • Nr. grădinițe: 3
  • Nr. școli: 2

Sate componente ale comunei

  • Ipotești
  • Tișăuți
  • Lisaura

Activități economice principale

  • Comerț en-gross și cu amănuntul
  • Creșterea animalelor
  • Agricultură
  • Transport internațional
  • Dezmembrări și reparații auto
  • Vulcanizări și spălătorii auto
  • Imobiliare
  • Ateliere de mobilă și tâmplărie\
  • Firme de construcții
Marimea textului
Contrast